BLOG

RomânIA cântă cu Flori de ie! Vino cu noi la cel mai frumos eveniment de Sânziene

Romania canta cu Flori de ie

A venit momentul să îți dezvăluim surprizele pe care Flori de ie le pregătește pentru data de 24 iunie, dată care marchează o dublă sărbătoare – Sânzienele și Ziua Universală a Iei. Dorim să aducem un omagiu iei românești prin organizarea unui eveniment special, care va avea loc pe Platoul Bucegi, în preajma Sfinxului, un tărâm tainic și încărcat de istorie. Te invităm cu mare drag să fii alături de noi în această zi deosebită, începând cu ora 14.00. Ia, doina și obiceiurile strămoșești vor fi vedetele noastre!

6 continente, peste 50 de țări și 100 de orașe celebrează în data de 24 iunie Ziua Universală a Iei. O zi pe care Flori de ie dorește să o sărbătorească așa cum se cuvine, în pur spirit românesc. Nu vor lipsi iile și tradițiile românești, muzica de calitate și surprizele pe măsura ocaziei.

Ii autentice, bogat decorate și brodate manual vor fi readuse în prim plan într-o prezentare de excepție, pe ritmuri muzicale de inspirație folclorică și nu numai. Îl vom avea alături de noi, să ne încânte cu muzica sa minunată, pe Maestrul Nicolae Voiculeț, unul dintre cei mai mari naiști ai României.

Ziua va continua în același spirit al tradiționalelor sărbători românești, cu activități inspirate din viața satului. Șezătoarea noastră va fi prilejul ideal pentru a depăna cele mai frumoase povești despre cămășile cu altiță, despre simbolurile aducătoare de noroc pe care acestea le poartă brodate pe pânza fină de in sau borangic și despre adevăratele noastre valori culturale și naționale.

Bucuria și buna dispoziție vor fi la ele acasă, iar ia, motivul pentru care ne întâlnim pe 24 iunie, va fi regina, elementul central al întregii festivități. Te rugăm să nu îți lași acasă ia preferată, singură, tristă și în uitare. Adu-o cu tine la eveniment, este cea mai bună ocazie de a o pune în valoare și de a străluci într-o ținută autentică, originală și plină de rafinament.

Fie că este brodată cu flori, cu elemente vegetale sau elemente geometrice, cusută cu paiete, mărgele, cu fir negru, colorat sau auriu, ia este comoara noastră de preț, care vorbește ca nimeni alta despre arta populară, despre trăinicie și continuitate, despre frumos, dragoste și viață. Ia este o parte din noi, o parte din moștenirea culturală pe care suntem datori să o transmitem generațiilor viitoare și pe care dorim să o facem cunoscută în întreaga lume.

Seara se va încheia cu un minunat foc de tabără, în jurul căruia ne vom strânge cu toții, pentru a celebra frumusețea unei sărbători autentic românești.

Se spune că de Sânziene cerurile se deschid, iar Drăgaicele dansează hore amețitoare, înlănțuite. Haideți să ne deschidem și noi sufletul și, cine știe, poate vom avea norocul să zărim dansul nebun și frumos al zânelor cu puteri binefăcătoare…

Vino cu ia ta pe Platoul Bucegi, în preajma Sfinxului, în data de 24 iunie, începând cu ora 14. Te așteptăm cu drag, să serbăm împreună Ziua Universală a Iei!

Comentarii

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.