Flori de ie's Story

Events and exhibitions

2019
  • Cununi de Sânziene la România Autentică: Cea de-a patra ediție a festivalului a adunat în 23 iunie 2019 peste 50.000 de participanţi. Aşa cum se întâmplă din 2018, festivalul întreit, desfăşurat în trei locuri simultan, Hobiţa, Iaşi şi Braşov şi-a primit iubitorii de autentic şi tradiţii cu căldură, flori de sânziene, meşteşugari, costume populare de o frumuseţe incredibilă, muzică populară de cea mai bună calitate, gastronomie tradiţională, împletituri, ţesături, cusături, obiecte sculptate, ceramică tradiţională şi multe altele.

    June 2019
  • Ia românească sărbătorită la Ankara: Cu ocazia celebrării Zilei Universale a Iei Românești, la 13 iunie 2019, în contextul special al exercitării, de către România, pentru prima dată, a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Republica Turcia a sărbătorit ia românească printr-o prezentare de modă inedită denumită ”SimfonIA Florilor”. În cadrul paradei de modă, brandul românesc Flori de ie a prezentat 30 de costume tradiționale românești, precum și o colecție de design vestimentar modern inspirată din cultura și tradițiile românești, dedicată special acestui eveniment aniversar al iei românești la Ankara și a cuprins ținute de gală și de cocktail, pictate manual sau îmbogățite de accesorii realizate cu ajutorul artizanilor români. Motivul central al colecției a fost păunul, desprins din portul popular bistrițean, simbol al vieții și al frumuseții.

    June 2019
  • Flori de ie revine la Paris Fashion Week pentru a doua oară consecutiv: Ultima colecție de rochii de seară, Fall-Winter 2019, semnată Flori de ie, va fi lansată în premieră în orașul luminilor, la Paris! Intitulată Peacock in Bloom, colecția se distinge prin câteva elemente esențiale: croi simplu sau asimetric, materiale fluide precum triplu voal sau organza și culori puternice. Frumusețea și unicitatea colecției este pusă în valoare de accesoriile florale realizate integral manual de către artizanii români.

    March 2019
  • Flori de ie se reîntoarce în Emiratele Arabe Unite: Pentru al doilea an la rând, brandul românesc Flori de ie este prezent la unul dintre cele mai importante evenimente din fashion: The Bride Show Dubai! Păuni înflorați, rochii mărgelite în combinații de culori curajoase sau rochii pictate și împodobite cu accesorii florale au reprezentat elemente definitorii pentru această nouă colecție. Industria creativă din România s-a făcut remarcată încă o dată în afara granițelor, demonstrând că ia românească poate deveni un obiect vestimentar modern în care se regăsesc tendințele fashion internaționale.

    February 2019
2018
  • Flori de ie defilează pe 1 decembrie 2018 la Brașov: La 100 de ani de RomânIE, spunem: “Cât de dragă îmi ești tu IE! Flori de ie defilează pe 1 decembrie 2018, în inima României, la Brașov, într-o paradă centenară Port cu BucurIE! Iubitorii Florilor de ie din toată țara și nu numai, sunt invitați într-o incursiune în timp, evenimentul marcând centenarul Marii Unirii prin readucerea în contemporaneitate a costumului popular. 100 de modele purtând cu bucurIE 100 de costume populare autentice, culese din toate regiunile istorice ale țării vor defila pe scenă! Colecţia privată Flori de ie ce va fi prezentată este unică în România și cuprinde peste 150 de costume tradiţionale româneşti din toate colțurile țării, cu broderii deosebite, cusute cu fir de mătase, bumbac sau metalic, pe borangic, batist sau pânză de casă, cu mărgele sau cu paiete, o reîntoarcere în timp, o istorie de 100 de ani de tradiție!

    December 2018
  • Flori de ie prezentă la Athens Xclusive Designers Week: De la ia cu flori la Flori de ie, o poveste ce ajunge pe țărmul Eladei – Flori de ie participă la unul dintre cele mai exclusiviste show-uri de modă din lume, Athens Xclusive Designers Week, cu cele mai noi creaţii, precum şi cu cele care au făcut deliciul publicului la Paris, culegând ropote de aplauze. Rochiile de seară pictate cu motive inspirate din costumele populare autentice, păunii stilizaţi pe diverse ţesături şi texturi, într-o explozie de culori şi în strălucirea mărgelelor şi paietelor aplicate manual, toate îmbinate într-un design spectaculos, vor arăta cu mândrie şi bucurie atât bogăţia surselor de inspiraţie, cât şi frumuseţea costumelor noastre populare şi potenţialul lor estetic.

    November 2018
  • Flori de ie urcă pe catwalk la Paris Fashion Week: Ia românească ajungând pentru prima dată la Săptămâna Modei de la Paris. Cea mai nouă colecţie capsulă, Fleurs de paon, va fi prezentă la faimosul Hotel Ritz Carlton unde va avea loc Showroom Beautiful. Conceptul colecției este simplu şi pornește de la costumul tradițional din ținutul Năsăudului, având ca temă principală păunul, recunoscut ca simbol al frumuseții. Cu texturi prețioase și o paletă cromatică în tendințele internaționale, această colecție surprinde într-un mod original cu creaţii dedicate unor evenimente speciale – red carpet, party, bridal și cocktail - și cuprinde rochii pe care au fost pictați păuni și apoi aplicate mărgele, veste și sacouri decorate cu mărgele, toate lucrate manual, reușind și de această dată să rămână aproape de portul tradițional românesc valorificat la un nivel superior.

    September 2018
  • Flori de ie defilează pe scena teatrului din Buzău!: Se spune că în teatru unele dintre cele mai frumoase elemente sunt costumele. Într-o seară răcoroasă de septembrie, în inima Buzăului, Flori de ie are onoarea să ia parte la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie, printr-o paradă a costumelor populare românești, marcând astfel Centenarul Marii Uniri. Costumele fac parte din colecția privată a Cristinei Chiriac și a Flori de ie, sunt autentice și au o vechime care depășește suta de ani.

    September 2018
  • Flori de Ie cucereste Las Vegas in luna lui Gustar: Anul acesta scriem o nouă poveste în cadrul târgului internațional MAGIC Las Vegas, unde Flori de ie lansează ultima colecție “Capsulă”, caracterizată prin culori solare și mii de mărgele. Tafta, borangic, poplin sau pânză topită sunt principalele texturi ce definesc rochiile acestui sezon, cusute în întregime manual. Cu un design cu totul nou, cu linii îndrăznețe, pantaloni desprinși din secolul al XVIII-lea readuși în prezent sau veste mărgelite, noua colecție reușește să se alinieze cu succes la tendințele Haute Couture.

    August 2018
  • Flori de Ie impodobesc podiumul Feeric Fashion WeekÎntr-o prezentare de poveste, în inima Transilvaniei, 20 de românce vor defila în deschiderea festivalului, înveştmântate în ii de borangic cusute cu fir de mătase, cu vâlnice somptuoase, cu broderii metalice, într-o adevărată explozie de frumuseţe şi bogăţie românească, menită să pună valorile autentice acolo unde le e locul, alături de cele mai noi creaţii vestimentare ale designerilor din toată lumea şi din toate timpurile.

    July 2018
  • Festivalul "RomânIA Autentică": Cea de-a treia ediție a festivalului RomânIA Autentică a ajuns pentru prima dată în inima Transilvaniei, la Brașov, o regiune cu multe interferențe culturale și sociale, marcând astfel o premieră și o imensă bucurie celor peste 10.000 de români și turiști străini care au avut ocazia să redescopere tradițiile românești, să redescopere RomânIA Autentică. Ediția de anul acesta a reunit în hora Sânzienelor trei zone emblematice ale României – Transilvania, Oltenia şi Moldova, aducând împreună peste 55.000 de iubitori de tradiție.

    June 2018
  • "Blouses in Bloom" Copenhaga: Într-unul dintre cartierele cosmopolite din Copenhaga, la mijlocul lunii mai, la invitația Ambasadei României în Regatul Danemarcei cu ocazia Centenarului, va avea loc evenimentul Blouses în Bloomla care vor participa reprezentanți ai cercului diplomatic acreditat la Copenhaga, reprezentanți ai unor instituții și organizații daneze de prestigiu, ai mass-media locale, lideri ai mediului de afaceri, academic, precum și membri ai comunității românești din Danemarca pentru a admira o filă din povestea centenară a costumului tradițional românesc.

    May 2018
  • Noaptea muzeelor la Iasi cu parfum de Flori de Ie, RomanIA Centenara: Proiectul RomânIA Centenară poposeşte pe 19 mai, la ceas de seară, în somptuosul palat Roznovanu, ce găzduieşte sediul primăriei Iaşiului. În cadrul evenimentului Noaptea muzeelor, ieşenii se vor putea îmbăta de parfumul Florilor de ie, admirând costumele populare, unele chiar mai vechi decât centenarul Unirii dar și minunatele fotografii surprinse de către Alexandru Zainea.

    May 2018
  • Flori de aur vor straluci pe scena Operetei romanesti: Iile centenare, vâlnicele cu fir de aur ori fotele bogat ornamentate vor fi purtate de artiştii Teatrului “Ion Dacian” pentru ca mesajul transmis la ceas de sărbătoare să fie cel al frumuseţii, al valorii, al durabilităţii.“Ana Lugojana” se va oglindi în “Fântâna Blanduziei”, ori vă va purta pe “Valurile Dunării” , într-un regal muzical împododobit cu Flori de ie şi dedicat tuturor celor ce cred în valorile româneşti autentice.

    May 2018
  • Flori de Ie ajunge la Catalonia, Barcelona Bridal Fashion Week Ia românească ajunge în oraşul lui Gaudi! Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute branduri de promovare a tradițiilor românești  lansează colecția Bride, în cadrul celei de-a 28-a ediții a târgului  Barcelona Bridal Fashion Week 2018, o expoziție ce reuneşte anual creaţiile celor mai celebri designeri vestimentari din lume.

    April 2018
  • Flori de Ie ajunge la The Bride Show Dubai: "Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute branduri de promovare a tradițiilor românești, lansat pe piața din România în anul 2014, va expune pentru prima dată în Dubai în cadrul târgului The Bride Show. Astfel, în cadrul târgului vom lansa noua colecție ce va include în mare parte rochii diafane, albe și cu broderii înflorate și colorate, cusute în întregime manual, rochii perfecte pentru zile călduroase, pentru vara ce va sosi."

    February 2018
  • Mica Unire Galati: Flori de ie a sărbătorit Mica Unire la Galați, unde a avut loc un eveniment deosebit – “Uniți în Flori de RomânIE“, o prezentare a 100 de costume populare, în cadrul Universității "Dunărea de Jos"

    January 2018
2017
  • Flori de ie la Ankara: Flori de ie a reprezentat România cu o expoziție de costume populare românești, cu ocazia Zilei Naționale a României, la invitația Ambasadei României în Turcia

    December 2017
  • Flori de ie la Bergamo: Flori de ie a expus costume populare parte din colecția sa etnografică la Festivalul de Pastoralism din Bergamo, costume populare cu o vechime de peste 100 de ani"

    November 2017
  • Flori de ie in cadrul Fashion World Tokyo: "Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute și iubite branduri de promovare a artei românești și a cusutului manual, a expus pentru prima dată, la Tokyo, în perioada 11-13 octombrie, în cadrul Fashion World Tokyo. Astfel, cu aceasta o cazie s-a lansat și noua colecție Flori de Ie primavară-vară 2018 în cadrul unuia dintre cele mai mari târguri de fashion la nivel global. Ediția 2017 a prezentat colecțiile celor mai importanți designeri din lume, evenimentul fiind unul aparte, elitist, cu invitați de seamă din mediul de business, fashion, artă, blogging, jurnalism și nu numai."

    October 2017
  • Flori de ie la Iași, prezentare a 100 de costume populare: “Vineri, 29 septembrie, s-au sărbătorit 10 ani de Carrefour Felicia Iași. Evenimentul a fost marcat printr-o prezentare de excepție, o paradă unică în România, a 100 de costume populare autentice cu vechime cuprinsă între 70 și 140 de ani din colecția Flori de ie, din toate zonele etnografice ale României.”

    September 2017
  • Flori de ie alături de Asociația Națională a Antreprenorilor a organizat a doua ediție a festivalului de artă, tradiții și mestesuguri "RomânIA Autentică" la Târgu Jiu, Hobița și Iași

    June 2017
  • Flori de ie la Bari, Italia: "Evenimentul s-a desfăsurat în salonul Universitătii Aldo Moro din Bari și a fost parte a unui proiect dezvoltat în parteneriat cu Primăria locală. Flori de Ie a organizat o paradă a costumelor tradiționale românesti, din colectia proprie, care au fost îmbrăcate de către reprezentanți ai comunității de români din Italia. De asemenea, a avut loc și o dezbatere care a avut ca temă sporirea cunostințelor despre istoria și cultura României."

    March 2017
  • Flori de ie la Londra pentru a patra oara consecutiv: "Ia românească a revenit la Londra pentru a patra oară consecutiv cu Flori de ie. Flori de ie a călătorit în luna iubirii la Londra, unde a luat parte pentru a patra oară consecutiv la târgul de fashion "Pure London", organizat la Olympia Exhibition Center din capitala Angliei, în perioada 12-14 februarie. Astfel, brandul românesc Flori de ie si a continuat demersurile de promovare a iei românești, tradiției și artei populare românești prin modelele sale exclusiviste, atât în țară cât și peste hotare."

    February 2017
  • Flori de ie la Iași: “De Ziua Unirii, Iașiul s-a împodobit cu Flori de ie. Vineri, în data de 20 ianuarie Flori de ie a luat parte la un eveniment deosebit, în cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova" – Palatul de Cultură, Sala Voievozilor, cu ocazia zilelor festive pentru serbarea Micii Uniri la Iași, organizat de către Primăria Municipiului Iași. După experiențele adunate în anii trecuți, în plimbările Florilor de ie peste hotare, în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi, Shanghai sau Dubai, Flori de ie își continuă misiunea și începe anul 2017 adăugând o primă filă de poveste, de la Iași.”

    January 2017
2016
  • Flori de ie în Dubai, de 1 decembrie: "După experiența deosebită 2015, când am petrecut ziua de 1 Decembrie în New York, în cadrul evenimentului Endless Romania, anul acesta, Flori de ie si a continut misiunea propusă prin Endless Romania și a sărbătorit Ziua Natională a României în avans, pe 28 noiembrie, în Dubai, la Jumeirah Beach Hotel, în cadrul unui eveniment special, organizat de către Consulatul General al României în Dubai."

    December 2016
  • Flori de ie alături de Sophia România au susținut cauza balului "Inimi albastre" printr-o prezentare de modă, în care ia românească a fost pusă în valoare într-un concept unic și inovativ.

    October 2016
  • Flori de ie la Shanghai, în cadrul Pure Shanghai: "Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri de promovare a tradițiilor și artei populare românești, a ajuns în toamna 2016, pentru prima oară, la Shanghai. După Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi a venit rândul celui mai mare oraș din China, Shanghai. În perioada 11-13 octombrie, Flori de ie a luat parte la târgul Pure Shanghai, ce a avut loc la NECC Shanghai, Hongqiao. Pure Shanghai reprezintă destinația modei internaționale și a evoluat pornind de la evenimentul Pure London ce are loc în Marea Britanie, de două ori pe an. Brandurile simt întotdeauna nevoia de expansiune și de cunoaștere a altor culturi, explorând arta și stilul specifice fiecărei zone. Astfel, Pure Shanghai a găzduit si in 2016 sute de branduri din întreaga lume."

    October 2016
  • Flori de ie la Moscova: "Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute branduri de promovare a tradițiilor și artei populare românești, lansat în România în anul 2014, a expus pentru prima dată la Moscova, în perioada 31 august – 3 septembrie în cadrul Collection Premiere Moscow (CPM), ce a avut loc la Expocentre. CPM reprezintă unul dintre cele mai mari târguri de fashion din lume, ce adună, an de an, peste 900 de branduri din întreaga lume."

    September 2016
  • Flori de ie la Londra pentru a treia oară consecutiv, la târgul Pure London: "Chiar daca UK părăsește UE, noi continuăm sâ credem în aceasta piață! Flori de ie a expus, pentru a treia oară consecutiv, în cadrul târgului "Pure London", organizat la Olympia Exhibition Center din Londra, în perioada 24-26 iulie. "Pure London" reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de fashion din Europa. Acesta are loc de două ori pe an, fiind o expoziție în cadrul căreia își expun și prezintă colecțiile peste 700 de branduri din întreaga lume printre care ne număram și noi, Flori de ie fiind una dintre puținele companii care promovează produsele handmade!”

    July 2016
  • Flori de ie a revenit la IA MANIA: “În data de 9 iulie a avut loc la Horlecani, Republica Moldova, cea de-a IV-a ediție a festivalului „IA MANIA”. Un festival al artelor populare românești, născute din dor și drag de tradiții. Evenimentul este unul dedicat iubitorilor de frumos și de tradiții, în cadrul căruia a participat cu multă bucurie în suflet și Flori de IE, alături de alți aproximativ 100 de artizani și meșteri populari.”

    July 2016
  • Flori de ie alăruri de Asociația Națională a Antreprenorilor a organizat prima ediție a festivalului de arta, traditii și mestesuguri "RomânIA Autentică" la Târgu Jiu și Hobița.

    June 2016
  • Flori de ie la Bratislava: "Flori de ie a sărbătorit Ziua Universală a iei românești, ce a avut loc pe 24 iunie, și la Bratislava, în spațiile galeriei Acha din cadrul complexului Palatului Primațial din Bratislava. Expoziția a avut loc în cadrul vernisajului “Flori de Carpați”, organizat de Ambasada României în Republica Slovacă și Institutul Cultural Român."

    June 2016
  • Flori de ie la Viena, in cadrul Schonbrunn: “Cu ocazia Zilei Universale a Iei Româneşti, „Flori de ie”, alături de Asociaţia „Mihai Eminescu” Viena şi Institutul Cultural Român, au sărbătorit acest eveniment în avans, luni 20 iunie, printr-un regal românesc tradiţional ce a avut loc la Palatul Schönbrunn din Viena.Palatul Schönbrunn, cunoscut ca și reședința de vară a împărătesei Sissi, reprezintă astăzi cea mai populară destinație turistică din Viena. Pe 20 iunie, Flori de ie a avut onoarea de a expune, într-o prezentare unică, pentru prima oară IA românească la Palat!”

    June 2016
  • Flori de ie la Viena: “Institutul Cultural Român de la Viena a prezintat în colaborare cu Asociaţia "Mihai Eminescu" din Viena, în perioada 26-27 mai, expoziția "Flori de ie cu poezie". Vernisajul a avut loc joi, 26 mai, la ora 18.00, la sediul din Argentinierstrasse 39, în prezenţa Cristinei Chiriac şi a lui Alice Valeria Micu. În cadrul evenimentului a fost expusă o selecţie de zece costume populare românești cu o vechime de peste 100 ani. Fiecare exponat a fost însoțit de fişele explicative ale Cristinei Chiriac, care pe lângă datele tehnice (material, dată, zona etnografică de proveniență), a prezenta publicului povestea fiecărui costum popular în parte.”

    May 2016
  • Flori de ie pe Broadway, in cadrul festivalului Romanian Day Festival on Broadway: "Institul Cultural Român din New York, alături de „Flori de ie” și Mirela Trăistaru au organizat duminică, în data de 15 mai in cadrul celei de a XVI-a ediție a festivalului Romanian Day Festival on Broadway, la Bowling Green Park, Manhattan, New York o expoziție de costume populare, cusute în întregime manual, precum odinioară, dar și o expozitie a tablourilor pictate de artista Mirela Trăistaru. Într-un decor tipic românesc, învăluit în culori, tradiții, muzică și voie bună, am reușit să ducem în New York frânturi ale artei populare românești, atât dragele noastre ii brodate manual, alături de poveștile lor, cât și picturi pline de emoții, ce ascund cu măiestrie istoria culturii noastre."

    May 2016
  • Flori de ie la Abu Dhabi in cadrul expozitiei de la National Exhibition Center Abu Dhabi: "Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute branduri de promovare a tradițiilor românești, lansat pe piața din România în anul 2014, a expus pentru prima dată la Abu Dhabi în perioada 13-16 aprilie la National Exhibition Center Abu Dhabi. The Bride Show reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de fashion și stil din Emiratele Arabe Unite, ediția din acest an prezentând colecțiile a importanți designeri din întreaga lume, evenimentul în sine fiind unul elitist și cu așteptări foarte mari, această parte a lumii fiind bine recunoscută ca și importanță în lumea modei.”

    April 2016
  • Flori de ie la ICR: Lansarea colectiei Flori de ie WHITE by Mirela Traistaru: “Noua colecție „Flori de ie” – White by Mirela Trăistaru, este una plină de pasiune și dor de românesc, o îmbinare inedită a modernului cu tradiționalul românesc, o colecție inspirată din motivele tradiționale româneșți, un nou mix de high tech și tradițional, reinterpretând motivele portului popular. Evenimentul a fost prezentat de actorul Constantin Bebe Cotimanis și a debutat cu aprecierile sincere aduse de președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroioanu.”

    April 2016
  • Flori de ie la Londra in cadrul targului expositional "Pure London": "Brandul românesc Flori de ie a luat parte, pentru a două oară consecutiv, la târgul de fashion "Pure London", organizat la Olympia Exhibition Center din capitala Angliei, în perioada 14-16 februarie. "Pure London" este una dintre cele mai importante expoziţii de fashion şi stil din Europa, ediţia din acest an prezentând colecţiile a peste 700 de branduri din întreaga lume.”

    February 2016
2015
  • Flori de ie la New York in cadrul expozitiei Endless Romania: "Institutul Cultural Român din New York, împreună cu „Flori de IE” au organizat un eveniment special, ENDLESS ROMANIA, o expoziție de costume tradiționale și autentice românești ceaa avut loc în incinta Institutului Cultural Român de la New York. În cadrul acestui eveniment, au fost expuse o parte dintre iile noastre dragi, cu o vechime de peste 100 de ani, ce fac parte din colecția privată „Flori de IE”.

    December 2015
  • Flori de ie la Târgul de Turism: Flori de ie a expus parte din colecția sa etnografică la Târgul de Turism, ediția toamnă 2015, în complexul expozițional Romexpo, Autoritatea Națională pentru Turism."

    November 2015
  • Flori de ie la Hobita, Pestisani – acasa la Brancusi: "De Sfinții Mihail și Gavriil, într-o atmosferă cu multă încărcătură istorică, tradițional românească, în satul Hobița din comuna Peștișani, chiar în Casa Memorială a lui Constantin Brâncuși, Flori de IE a continuat proiectul de promovare și organizare șezătorilor românești."

    August 2015
  • Flori de ie showcased its last collection within the fashion trade show - PURE LONDON.

    July 2015
  • Flori de ie at IA MANIA, Holercani. Between 4-5th of July, in Horlecani, took place the so-called Raionul Dubăsari din Republica Moldova, which was the third edition of IA MANIA’s event, the festival of arts born from authentic traditions. It was an event dedicated to the lovers of beauty and traditions, attended with great joy also by Flori de ie, along with about 150 other artisans and folk craftsmen. Authentic traditions, traditional gastronomy, traditional folk costumes, dances, contests, creative workshops and leisure activities were very sought, to the delight of all participants.

    June 2015
  • Flori de ie at the Sfinx, Bucegi: On the occasion of 'Sânziene', all the romanians celebrated The Universal Day of the Romanian Blouse, the beauty of the folk costume and the romanian traditions. And Flori de ie has been with you, our dearest friends! The whole country sang together with Flori de ie and the artist Nicolae Voiculeț and vibrated on the rhythms of the most beautiful songs of traditional inspiration, honoring the romanian blouse and all that she has given to us over time. An unique, special event, which took place on Wednesday, 24th of June, in front of the Sfinx, in Bucegi mountains, attended by Romanians from all over the country, but also from outside the borders."

    March 2015
  • Flori de ie in Cluj-Napoca: There was a full weekend of events and beautiful suprises for ladies! On Saturday and Sunday, 7th and 8th of March, at the Iulius Mall Cluj-Napoca took place the Flori de ie’s exhibition of romanian, traditional blouses. It was the perfect occasion to make a foray in the beautiful and lively past of the Romanian village.

    March 2015
  • The brand 'Flori de ie' and its first store have been officially launched in Băneasa Shopping City, in Bucharest.

    March 2015

Learn the Old Stories

The Romanian blouse - the perfect alchemy of tradition and timeless beauty