Flori de ie cucerește Catalonia la Barcelona Bridal Fashion Week

Flori de ie cucerește Catalonia la Barcelona Bridal Fashion Week

Ia românească ajunge în oraşul lui Gaudi! Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute branduri de promovare a tradițiilor românești  lansează colecția Bride, în cadrul celei de-a 28-a ediții a târgului  Barcelona Bridal Fashion Week 2018, o expoziție ce reuneşte anual creaţiile celor mai celebri designeri vestimentari din lume.

Evenimentul Barcelona Bridal Fashion Week va avea loc între 27-29 aprilie a.c.  într-o zonă iconică din fermecătoarea Barcelona, mai exact in Montjuïc - situat chiar în inima acestei capitale a artei și a modei. Inspirație şi creații de succes în timpul a trei zile de spectacole de modă în care peste 350 de expozanţi de prestigiu îşi vor prezenta colecţiile.

În cadrul acestei expoziții vom lansa noua colecție Bride by Flori de ie ce  include rochii albe, diafane, dar şi  broderii înflorate, cusute manual,  perfecte pentru zilele călduroase specifice Cataloniei.

Toate creațiile noastre sunt adaptate atât zonei iberice, cât şi tendinţelor internaţionale în designul nupţial, de la culoarea firului brodat, până la consistența materialului utilizat.

Lansat în 2014 şi bazat exclusiv pe creaţii handmade, brandul Flori de ie a devenit cunoscut în toată lumea prin participarea la cele mai importante târguri de profil de la Ankara, Bergamo, Tokyo, Shanghai, Dubai, Abu Dhabi, Moscova, New York, Londra, Bari şi Viena.

Suntem pregătiți și nerăbdători să cucerim mapamondul, nu doar cu ia tradițională, dar cu creații moderne, unice, inspirate din cultura românească de odinioară și adaptate la cerințele prezentului. Acceptăm cu bucurie orice provocare și credem cu tărie că nu există nimic care să ne definească mai bine decât tradiția și obiceiurile natale.

Vă așteptăm cu mare drag la târg, dar și în online la adresa www.florideie.ro!

2 Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *