Asemenea unei prea-frumoase femei, ia românească a fost, de-a lungul anilor, muza marilor pictori ai vremii, deopotrivă români şi străini, cu toţii vrăjiţi de magia poveştilor cusute cu sufletul în cele patru foi de borangic.
În Anul Centenar, când o ţară întreagă sărbătoreşte Marea Unire de la 1918, nu trebuie uitat pasul fără de care aceasta n-ar fi fost posibilă: Unirea Principatelor de la 1859. Nicăieri nu este surprins momentul mai inspirat decât în tabloul cu acelaşi nume al cărui autor este pictorul, pedagogul şi academicianul român Theodor Aman.
Născut la 20 martie 1831 la Câmpulung-Muscel, Aman a înfiinţat, alături de Gheorghe Tattarescu, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, în 1863, în timp ce atelierul său era locul în care se aduna întreaga elită mondenă a vremii.
Theodor Aman s-a născut în familia unui negustor bogat, iar educaţia artistică şi-a desăvârşit-o la Paris, unde a debutat la Salonul Oficial în 1853 cu tabloul “Autoportret”.
Cu toată recunoaşterea pe meleaguri străine, dragostea de ţară l-a adus pe Aman în România în pragul Micii Uniri, pe care a şi surprins-o în trăsăturile iscusite ale penelului său: Moldova şi Ţara Românească, întrupate în două tinere frumoase, dându-şi mâna, tot astfel cum au făcut şi cele două provincii la 24 ianuarie 1859.
Farmecul celor două femei este indiscutabul legat de portul popular, ce dă unicitate fiecăreia şi se completează într-un minunat joc cromatic. Ţara Românească, ori Valahia poartă ie cusută cu fir bej-auriu şi fotă roşie, încinsă cu brâu prins în catarame rotunde, una dintre ele cu inscripţia Valahia. Moldova străluceşte într-o ie cusută cu fir albastru, cu salbă la gât, fotă neagră şi deopotrivă cataramă inscripţionată. Unitatea le e pecetluită de crucea pe care Valahia o ţine deasupra capetelor lor, pentru a consfinţi încă o dată biruinţa credinţei.
Pe urmele frumoasei alegorii în culori surprinse de Theodor Aman, orice româncă poate lesne întruchipa Ţara Românească, alegând inspirat o ie gorjenească, un model vechi de peste 80 de ani, cu broderie amplă şi rafinată, cusută în întregime manual. Firele de bumbac în diferite nuanţe de albastru, se înlănţuie într-o geometrie perfectă, pusă în evidenţă de micile paiete aurii ce dau o strălucire elegantă iei.
https://www.florideie.ro/ie-romaneasca-traditionala-de-la-gorj-albastru
Pentru o broderie în aceeaşi culoare, dar cu un model mai delicat, o alegere perfectă este ia românească Poarta sărutului, ce are ca sursă de inspiraţie celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi. Cusăturile simetrice, cu elemente circulare sunt dispuse sub forma unui lanţ ce sugerează infinitul, o tematică importantă în opera artistului, dar şi în credinţele populare româneşti. Decorul geometric de pe piept şi deopotrivă ornamentele de pe mânecile largi, uşor evazate, brodate pe margini, oferă distincţie şi un farmec aparte.
https://www.florideie.ro/ie-romaneasca-poarta-sarutului-bleumarin
Întruchiparea Moldovei se poate obţine alegând un model de ie cusut manual, cu fir de bumbac grena şi auriu, cu broderie stilizată, de forma trifoiului cu patru foi, simbolul norocului. Pieptul iei este bogat ornamentat cu şiruri de trifoi, la fel ca şi mânecile, iar decolteul este larg, cu bentiţă asortată broderiei pentru o apariţie plină de graţie.
Pentru un look mai îndrăzneţ, care păstrează, însă, nuanţa roşu aprins a cusăturii de bază, aidoma tabloului lui Aman, ia românească Bulgăraş este perfectă, mai ales în an de sărbătoare, cum este Anul Centenar. Broderia bogată, cusută manual cu fir de mătase roşu şi paiete aurii, cu modele geometrice formate din romburi, triunghiuri şi cercuri, cu flori mici, aurii, ce şerpuiesc deopotrivă pe pieptul şi pe mânecile iei. Tăietura rotundă, la baza gâtului, bordată cu paiete mici, pune în evidenţă linia elegantă a decolteului. Legenda spune că, în urmă cu aproape 100 de ani, acest model de ie a fost cusut de mama unei fete nespus de frumoase, din dorinţa de a-i sublinia frumuseţea, de a o păzi de deochi şi de a-i aduce armonie în viaţă.
