BLOG

Martie cu parfum de ie – 5 ani de tradiție

04.12.2016 flori de ie 3

Este sfârșit de martie și simțim mirosul dulce al primăverii cum ne intră pe fereastra casei și a sufletului. Acum, mai mult ca niciodată, suntem alături unii de ceilalți și răspândim dragoste și gânduri bune în jurul nostru.

Anul 2020 este fără nici o îndoială un an al provocărilor și al surprizelor, și chiar mai mult de atât, încă un motiv de bucurie pentru noi. Astăzi, 29 martie, ne amintim cu emoție și nostalgie de provocarea pe care am acceptat-o în urmă cu 5 ani: lansarea brandului și a primului magazin Flori de ie. Așa cum ne place nouă să spunem, cel de-al cincilea mugur cu miros de flori de ie prinde contur și se lasă descoperit.

Cristina Chiriac

Luna Martie, cunoscută și sub denumirea de ‘Mărțișor, este plină de semnificații. Este perioada în care Pământul renaște și totul revine la viață. O coincidență frumoasă face ca aceasta să fie și luna lucrurilor realizate manual”. De aici și tradiția Mărțișorului. Recunoscută la nivel global și sub numele de “Craft Month”, istoria ne spune că în 1994 the Craft & Hobby Association a creat această sărbătoare anuală ca prilej pentru oameni de a se redescoperi și de a învăța o particică din tainele acestei arte. Este fără doar și poate luna dedicată creativității și inspirației în general, dar și în particular.

În ceea ce privește Povestea Flori de ie, tindem să credem că nu este doar o simplă coincidență. Lansarea primului magazin fizic din țară a venit după o perioadă cu foarte multă muncă, cu enorm curaj și speranță pentru viitor.  Deoarece nimic pe acest Pămant nu este întâmplător, lansarea brandului în luna Martie reprezintă un plus valoare ce amplifică ideea de bază a conceptului și anume, promovarea tradițiilor, resdescoperirea trecutului acestui popor și readucerea în contemporaneitatea a iei românești, devenită ambasadorul României peste tot în lume.

Și pentru că este o zi aniversară, vă invităm să o sărbătoriți împreună cu noi. Ați fost și sunteți parte din povestea Flori de ie încă de la debut, ceea ce nu poate decât să ne umple inima și sufletul de recunoștință. Vă mulțumim că împărtașiți aceeași viziune și aceleași valori cu noi, și că de 5 ani ne sunteți alături în această călătorie în timp. Încă din anul 2014, am ,,cules” cu drag ii frumoase ca florile din toate zonele României, pentru o colecție unicat, povești care ,,îmbracă” iile în aer parfumat cu levănțică și bucuioc, așa cum bătrânele satului înmiresmau odăile și lada cu zestrea fetelor de măritat. Colecția noastră numără în acest moment  peste 150 de costume populare autentice din secolul al XIX-lea și al XX-lea, certificate de către un etnograf care atestă valoarea, originalitatea și autenticitatea produselor, iar fiecare ie are o poveste ce aduce în prim plan o mică parte din istoria ei.

Feeric Fashion Week

Astăzi împlinim o jumătate de veac brodat cu povești. Iubim România și ale ei taine autentice, obiceiuri și tradiții nemuritoare. Povestea ultimilor 5 ani este presarată de nenumărate provocări, visuri împlinite, oportunități și oameni frumoși. 3 continente, 16 țări și peste 25 de orașe au fost străbătute și cucerite de frumusețea portului popular românesc. Podiumuri celebre din Paris, Barcelona, Copenhaga, New York, Shanghai sau Abu Dhabi au fost martorele lansării tuturor colecțiilor Flori de ie: Blouses in bloom, Peacock in bloom, Fleurs de paon, SimfonIA Florilor, etc.

Paris Fashion Week

Într-o perioadă mai puțin frumoasă cum este aceasta, când siguranța și sănătatea comunității noastre este foarte importantă, ne dorim să rămânem aproape de voi cu energie și gânduri bune. De aceea vă lansăm o provocare online care să vă capteze atenția asupra lucrurilor mai pozitive! Pentru fiecare an petrecut împreună oferim cadou un produs marca Flori de ie, realizat în întregime manual în atelierul nostru. Participă activ și fii câștigătorul unuia din premiile propuse:

Ie românească Lalea – Turcoaz

Ie românescă Romb – Roșu

Ie românească Flori de dor – Negru

Tricou pictat manual

Eșarfă din mătase pictată manual

Urmează cu atenție pașii de mai jos și intră automat în tragerea la sorți:

Dă share acestui articol pe profilul tău de facebook și mentionează pagina Flori de ie în descriere

Dă like & follow paginii noastre de facebook Flori de ie

Scrie un review pe pagina noastră de facebook.

Flori de ie

 

Concursul se defasoară în perioada 29 martie – 12 Aprilie 2020. Tragerea la sorți se va efectua în data de 13 Aprilie, iar cei cinci norocoși care au respectat toți pașii vor fi aleși prin intermediul site-ului random.org.

 Notă de subsol: Prin participarea la acest concurs ești de acord ca datele tale personale, precum nume și prenume, să fie folosite de către echipa Flori de ie pentru alegerea câștigătorilor. Acestea vor fi șterse din baza noastră de date după finalizarea concursului.

Concursul se va derula conform prevederilor Regulamentului Oficial, fiind obligatoriu pentru toți participanții. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul pe parcursul defășurării Concursului, de a-l opri în orice moment al acestuia și/sau a schimba regulile de participare, dar având obligația de a anunța publicul în mod oficial, în aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițială, pe pagina oficială de Facebook Flori de ie și pe blogul Flori de ie.

Mult succes!

Comentarii

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *