Data de 24 iunie marchează o dublă sărbătoare în tradiția românească - Sânzienele și Ziua Universală a Iei. Este o zi aparte pentru toți românii și nu este o întâmplare faptul că ia, cămașa cu altiță autentic românească, este celebrată în această zi - obiceiurile de la sat sunt strâns legate de portul iei, care devine, astfel, vedeta oricărei sărbători tradiționale.
Cu această ocazie, Flori de ie organizează un eveniment special, care va avea loc în preajma Sfinxului din Bucegi, începând cu ora 14.00, și la care te invităm să ni te alături. Ia, voia bună și muzica de calitate vor fi la loc de cinste, astfel încât nu trebuie să ratezi surprizele noastre!
Și, pentru a fi cât mai bine pregătiți pentru acest eveniment, haideți să descoperim împreună câteva dintre tradițiile și obiceiurile de Sânziene, așa cum se păstreaza ele și astăzi în satele românești.
Sărbătoarea de Sânziene este o sărbătoare solară, închinată dragostei și fertilității. Aceasta este strâns legată de Solstițiul de Vară și marchează începutul verii, de unde și denumirea de „Cap de Vară”. Sărbătoarea are loc la trei zile după cea mai lungă zi din an și este guvernată de semnul Soarelui și al focului.
În timpul nopții, în cinstea Soarelui, simbol al vieții și al belșugului, se aprind focuri în văi și pe dealuri. Flăcăi și mândre fete dansează în jurul lor, pentru a alunga tristețile și necazurile. Se spune că cine trece sau sare prin focul purificator, va fi apărat tot anul de boli și de ghinioane și va avea parte numai de lucruri bune.
Focul este folosit pe parcursul acestei nopți și în cadrul altor ritualuri benefice - oamenii înconjoară gospodăria, grajdul, grădina și câmpul cu făclii aprinse. Se spune că acest lucru atrage norocul și belșugul, astfel încât anul viitor va fi unul bogat.
În tradiția populară, se spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie cerurile se deschid, iar spiritele călătoresc prin lume. Este o sărbătoare de pomenire a celor dragi trecuți în neființă - se fac pomeni, se aduc flori și lumânări la morminte.
Se spune că este noaptea în care Sânzienele coboară pe pământ, încing hore amețitoare, cântă și dansează, zărite doar de privirile celor mai norocoși dintre noi, cei care își păstrează sufletul curat și deschis.
În popor, se crede că duhurile rele care umblă nestingherite noaptea se sperie de zgomot și de gălăgie. Astfel, noaptea de Sânziene este una plină de chiote, strigături și veselie, pentru ca niciun spirit malefic să nu se apropie de oameni și de gospodării.
Se crede că femeile care se scaldă în roua florilor de sânziene vor purta curând rod în pântece, iar copiii lor vor fi sănătoși și frumoși.
În această zi se împletesc cununi de sânziene, care se atârnă apoi la poartă sau la ferestre, pentru a apăra gospodăria de duhurile rele pe tot parcursul anului. Aceste coronițe rotunde - simbolul solar este din nou prezent, sunt aducătoare de noroc, sănătate și bogăție.
Floarea de sânziene are proprietăți medicinale, dar credința populară i-a acordat și proprietăți magice. Astfel, sânzienele sunt folosite în diferite ritualuri de dragoste și de noroc. Se spune că fetele care își pun această floare sub pernă în noaptea Sânzienelor își vor visa ursitul, iar dacă o poartă în păr sau în sân vor mirosi frumos și vor fi mai atrăgătoare și mai iubitoare.
Sânzienele sunt flori de leac și se spune că „iau durerea”. Bolnavii sau vârstnicii le poartă la brâu, cordon împletit, pentru a alunga suferințele.
Se crede că florile culese în această zi sunt mai pline de parfum decât oricând. Sunt duse la biserică, pentru a fi sfințite, și se păstrează în casă, peste an, pentru a alunga spiritele rele și ghinioanele.
Te invităm să serbăm împreună Ziua Universală a Iei! Vino cu ia ta pe Platoul Bucegi, în preajma Sfinxului, în data de 24 iunie, începând cu ora 14.00. Te așteptăm cu mare drag și cu numeroase surprize!