1.080,00 Lei

Opţiuni disponibile

ie traditionala * E important sa mentionati in momentul Checkout-ului masurile dvs. in rubrica observatii.
ie romaneasca Livrare gratuita la plata online
ii romanesti Poti returna produsele in 14 zile de la primirea comenzii

Ie măiastră de Gorj - roşu

Adevărata ,,carte de identitate" a costumului popular românesc este atestată prin continuarea păstrării de-a lungul veacurilor a structurii fundamentale. Materialele, croiul și decorul principal exprimă concepții care s-au impus de-a lungul vremii prin ingeniozitatea adaptării pieselor, atât la condițiile de mediu, cât și la cele de reprezentare socială și ceremonială. Pentru că suntem păstrători de valori și comori etnografice ne-am asumat cu mândrie rolul de a duce mai departe zestrea moștenită de la străbunii noștri, păstrând întocmai simbolistica straielor populare, restaurând și prelungind astfel existența veșmintelor vechi.  Mai mult, fiecare ie cu un trecut remarcabil, este restaurată, udată cu apă vie pentru a prinde aripi și a proteja, înfrumuseța trupurile și sufletele iubitorilor de frumos. Se spune că această ie a fost descântată pentru a rămâne curată și a nu se lipi răul de purtătoarea iei. Așa că am preluat și noi descântecul pentru a vă aduce spor în toate și fericire! 

,,Cunună-se crai nou ..cu cunună de pietre scumpe, de mulți prețuită. Lună luminată, ce ești în cer și pre pământ..și vezi toate ce sunt pre pământ... eu nu mă pot odihni în casa mea și-n sălașul meu... de răul vrăjmașilor și al pizmașilor ....care s-au sculat și cu multă răutate asupra mea și a casei mele ...și tu, lună luminată, să nu ai odihnă și nici somn ci să iei farmecul și urâtul...din casa noastră și de la masa noastră și din fața mea și din darul nostru și din sporul nostru..."

Măiastra de Gorj are la bază o ie veche de peste 80 de ani, cusută pe borangic cu fir roșu de bumbac și adusă de pe meleagurile Gorjului. La fel ca și alte ii care provin din zona Gorjului, Măiastra de Gorj se caracterizează prin rafinamentul compozițiilor decorative și performanța cusăturilor și alesăturilor. Urmașa credincioasă a iei vechi, Măiastra de Gorj este croită din patru lățimi. Ia are un model amplu dar rafinat, cusut in întregime manual. Modelul este unul spectaculos cusut cu fir de bumbac roșu și mătase albă aducând un plus de rafinament micile paiete aurii. Distribuirea ornamentelor (rombul, încrengături, cârlige, crenguțe) este tot atât de delicat amplasată ca și finețea cusăturii. Altița se compune din rânduri orizontale subliniate de rânduri cu spirale cusute cu fir de mătase albă. Pieptul este ornat cu patru rânduri, așezate în jurul gurii, tăiată adânc în față. Gurița se poate încheia cu ajutorul celor doi ciucuri roșii și delicați. Mânecile sunt largi și acest lucru îi confera iei o eleganță aparte .

Acesta este un model nou și special ce te va face să ieși în evidență în cadrul oricărui eveniment . 

Mărimi disponibile: S, M, L. Oricare altă mărime se poate efectua doar pe comandă în cel puțin 30 de zile lucrătoare. Un produs unicat made only by @Flori de ie. 

Mai multe povești cu iile noastre dragi găsiți chiar aici.

*Având în vedere numărul mare de comenzi pentru această ie, termenul de livrare poate ajunge până la 6 săptămâni.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Produse asemănătoare

Vino la poveşti despre ia românească

Descoperă povestea iei tradiţionale româneşti şi semnificaţiile motivelor decorative cusute acum peste o sută de ani.